Achilianu

omniprezent, omniscient si omnipotent

Diverse

Putin despre dezvoltare personala din doua unghiuri

Cărțile și cursurile de dezvoltare personală devin din ce în ce mai populare. Vrei să câștigi bani citești o carte, vrei să îți faci prieteni și să fii apreciat citești o carte, vrei să te înțelegi bine cu soțul sau soția citești o carte și exemplele pot continua.

Dar nu este suficient doar să cunoști anumite informații, ci și să le aplici. Să decizi ce este mai potrivit pentru tine și să acționezi. Mulți oameni știu ce trebuie să facă, dar așteaptă să vină cineva cu o baghetă magică și să le îndeplinească toate dorințele, fără ca ei să fie nevoiți să depună vreun efort. Este foarte ușor să spunem ce trebuie făcut, să dăm sfaturi, dar foarte greu să aplicăm ce știm și să acceptăm să schimbăm ceva la noi.  

Unii autori, deși au descoperit și au împărtășit și altora “cheia spre succes”, nu s-au bucurat de această descoperire. Astfel cunoscutul autor Dale Carnegie, deși a scris o carte care îi poate ajuta pe oameni să își facă prieteni și să devină influenți, a murit singur. O scriitoare coreeană, deși  a scris o carte despre cum să devii fericit a ajuns să se spânzure din cauza depresiei. Maria Montessori, o renumită profesoară și-a dat fiul spre adopție unor asistenți maternali considerând că misiunea ei este să se dedice altor copii mai mult decât copiilor ei. Benjamin Spock, autorul unei foarte bine vândute cărți despre îngrijirea copilului, și-a determinat fii să își dorească să îl trimită la un azil de bătrâni. Un autor care a scris o carte despre cum să-ți salvezi căsnicia, și-a împușcat soția și a postat chiar și o fotografie cu cadavrul acesteia pe Facebook.

Putem învăța foarte multe lucruri utile din cărțile acestor autori, informațiile transmise de ei sunt neprețuite, dar putem învăța foarte multe și din întâmplările negative din viața lor. Cel mai mult se învață din greșeli și cel mai bine e să înveți din greșelile altora înainte de a apuca să faci și tu aceleași greșeli. Astfel din greșelile lor putem învăța să aplicăm ce știm, să nu așteptăm să facă altcineva ceva în locul nostru. Este păcat să știi cum poți deveni fericit, cum poți avea succes, cum te poți îmbogăți și să nu aplici. 

Deși autorii menționați mai sus pot fi considerați de unii exemple negative, nu ai nimic de pierdut dacă le citești cărțile și îți poți da seama singur dacă merită sau nu să aplici ce este scris în acele cărți. Și dacă descoperi că acele sfaturi sunt utile și le aplici, ai doar de câștigat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *