Achilianu

omniprezent, omniscient si omnipotent

Diverse

Care este secretul frumuseții din spatele modelelor?

Nu știu ce m-a apucat zilele trecute că m-am trezit că mă întrebam dacă acele modele care se găsesc în studiourile de videochat au vreo responsabilitate pe care să și-o asume? De obicei când mă uit în jurul meu văd numai femei care nu mai știu cum să se descurce mai repede, mai eficient și mai bine atunci când vine vorba de munca de la birou, dar și când se trezesc că muncesc de zor acasă , după orele de program.

Mă gândeam la toate aceste lucruri deoarece acele domnișoare pe care le găsești în studio videochat Iași par ca scoase din cutie sau cel puțin așa sunt prezentate în social media. Oare toate acestea nu au nimic de făcut acasă? Sau mai bine spus fiecare dintre acestea au acasă o altă persoană care să le ajute cu întreținerea casei? Din câte am observat acestea par odihnite, fără cearcăne așa cum ne-am obișnuit cu femeile de la birou, dar și cu soțiile noastre.

La aceste modele totul arată perfect de la unghii și până la macheaje și păr nimic nu pare stricat, ciufulit sau fără chef de viață. Ceea ce este drept am putea spune că ele pentru asta sunt plătite să păstreze o imagine perfectă a femeii în mare măsură, dar totuși perfecțiunea nu poate exista. Sau cel puțin nu poate fi așa cum o percepem noi la femeile de acasa. De asemenea nu putem nega faptul că suntem foarte încântați de fiecare dată când partenera noastră dedică ceva mai mult timp pentru a se aranja sau dichisi așa cum ne-am obișnuit noi să spunem.

De altfel trebuie să recunoaștem că nouă bărbaților ne place mult mai mult o femeie care arată ca proaspăt scoasă din cutie, decât o femeie plină de cearcăne, cu părul ciufulit, neîngrijită și cu hainele ponesite. În realitate suntem atrași de tot ce înseamnă frumos, chiar dacă știm că nicio femeie nu este mai bună decât cea pe care o avem acasă și ne face menajul de zor.

Partea interesantă este că majoritatea femeilor căsătorite uită cât de important este să aibă grijă de ele, de aspectul lor fizic și se afundă cumva într-o nepăsare făcându-le astfel să arate șterse, prăfuite și fără prea multă strălucire. Iar dacă aici, cu aceste lucruri nu am dreptate cineva să mă contrazică, dar din câte am observat am ceva dreptate. Poate că nu se aplică în cazul tuturor femeilor măritate, dar sunt o parte dintre ele care parcă au uitat de frumusețea lor, au uitat să se îngrijească și să se păstreze mereu strălucitoare, proaspete și noi ca scoase din cutie.

Și chiar dacă veți avea tendința să zâmbiți puțin după ce veți citi toate acestea poate că ar trebui să vă gândiți de două ori înainte să vă înșelați partenera, căci după cum am spus ele uită de frumusețea lor și se dedică familiei în totalitate și nu ar fi just și corect să le tratăm de parcă nu le-am fi cunocut așa cum sunt ele de fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *