Achilianu

Am vrut sa fie un post un pic altfel. Sa vorbesc  despre simtirile noastre, despre trairile noastre, despre ce inseamna sa fii roman, despre noi, despre voi, despre tine, despre mine. Am vrut sa inglobez in acest post imnul Romaniei. Mi-am dat seama ca am sa ii bulversez oleaca pe dementii care nu stiu ce hit mai e si ala. Decat sa il incurce cu vreo manea cantata pe sistem si fara numar, mai bine, lasa tu imnul in pace! Am vrut sa fac un post clasic de “La multi ani!”, dar mi s-a parut prea obisnuit, prea clasic, prea fara de capacitatea de a transmite. Am vrut sa aduc aminte de “Marea Unire”, dar de ce? Oricum suntem dezbinati de ceea ce ne uneste. Am vrut sa-i cert pe cei care se rusineaza de patria lor, pe cei care iau in deradere numele, valorile, comorile si demnitatea Romaniei. Dar, de ce? Unii dintre ei au dreptate. Asa am ajuns : Acum nu rade numai strainul de noi, am ajuns sa radem si noi de noi. Ceea ce uita aceia care incearca, prin aceasta atitudine, sa se dezica de tot ce-i rau in romani si in Romania, este ca nu sunt capabili sa se dezica, nu au cum, ei traind in aceeasi mocirla amestecata cu miere, ca si noi.  Am vrut sa zic ceva de “Revolutie”, am avut o zvacnire de orgoliu-sunt tanar, la revolutie au murit tineri ca eu sa pot scrie acum pe blog despre tot si toate, trebuie sa ma bucur de ziua nationala si pentru cei care nu mai sunt-degeaba! Am deschis televizorul si avantul primit de la trecut, de altfel, datator de sperante, mi-a disparut. Daca nu era televizorul, era netul sau gasca de la bloc sau puhoiul de oameni de pe strazi, din baruri, din hypermarket, din familie, eram eu. Cineva trebuia sa strice momentul. De ce? Pentru ca toti suntem, mai mult sau mai putin, contaminati. Am vrut sa aduc aminte de poezia lui Eminescu al carei titlu l-am imprumutat pentru a da nume postului. Zambind amar mi-am dat seama ca nu ar avea niciun sens, gandurile bune ale marelui poet sunt de prisos, nu mai sunt de actualitate. Cine, oare, s-ar mai putea identifica cu mesajul transmis in poezie? Cine mai poate varsa vreo lacrima cinstita pentru tara, cine, oare, mai poate sa zica : “da!” , fara ezitare, unei chemari de urgenta in vederea apararii tarii, cine este roman bun si cine nu ?

Am vrut… Un verb cu o tenta visatoare, prea putina actiune, prea multa dorinta, prea multe vorbe, prea putine fapte. Nu mai prea avem ceea ce ne trebuie si, totusi, vrem…Dar, ce vrem? Vrem speranta? Vrem inca o sansa? Vrem binele cand nu stim inca sa depasim raul? E frumos si…e pacat…Sa depasim momentul sau sa ajungem la Judecata de Apoi, fie ea si pe pamant ori in Ceruri, la fel de nepregatiti, la fel de neputinciosi…si, singurul lucru pe care l-am putea spune in apararea noastra ar fi ca…Am vrut…

P.S1 : La multi ani Romaniei, romanilor si tuturor celor care iubesc aceasta tara…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste