Achilianu

… sau ceva

Cica s-au terminat.

Oameni din cauza carora s-au terminat ip-urile? Hmmm, uite:

-teroristii – e la moda subiectul, asa ca le cer inca o data americanilor asa: Pe ei, pe ei, pe mama lor!

-messenger-istii - iubitori de mass-uri, usor impresionabili, dar filosofi in esenta. Pentru asta stau marturie si statusurile gen “femeile ie curve/barbatii e prosti”.

-Obezii – ma refer, desigur, la cei care nu-s bolnavi, sau la cei care nu se ascund in spatele acestui “laitmotiv”, si anume: “si grasuneala e o boala!!!”. Oamenii astia au inceput sa consume biti, tone de biti , asta pe langa jdemiile de calori pe care si le administreaza de buna voie si nesiliti de nimeni.

-Gamerii – evident, cei dependenti. Aia de mor, aia de crizeaza, aia!

-like-istii – datatori de like pe FB, suferinzi de sindromul tourette ”uau, esti frumoasa”. Aici intra si minunatele, specialele, deosebilete si diafanele gagice care raspund cu “multumesc”. Ambele categorii stiu ca “uau, esti frumoasa” se traduce prin… “ce te-as fute!”

-one man RATATshow - oamenii care se filmeaza singuri, in speranta ca o sa-i remarce cineva. Aici intra toate filmuletele youtube pe care le-ati vazut, si in care, asemeni unui star in devenire, protagonistul o arde inteligent.

-radio man – toti sperantistii doritori de a fi DJ, care uita ca pentru asta trebuie sa ai si public.

-pitzi si coca – de orice fel, dar cu aceeasi trasatura predominanta: Prostia… care, la dracu, nu doare!!!

-luptatorii pentru cauze – nu ma refer, desigur, la cauze importante, cum ar fi salvarea unei vieti. Ci, normal, la toti taietorii de frunze, care sufera grav de “complexul lui Iisus” sau de cel ce spune ca “fiecare suntem unici”. 1. Nimeni nu poate sa-i salveze pe toti! 2. Poate suntem, poate nu, dar o cauza nobila nu e sa te ajutam pe tine sa ajungi la 1000 de like-uri pe FB, sau sa iti cumparam tie un caine, sau sa ii impacam pe ai tai, asta dupa ce ma-ta s-a culcat cu intregul regiment pe care tac-tu il avea in subordine.

-obsedatii si haterii - Aia cu idei putine si fixe. Si, evident, aia care urasc fara vreun motiv. Ura e unul din cele mai sincere sentimente! Nu poti mima ura, asa cum, desigur, poti mima iubirea… dar ura fara motiv, si da, ea exista, e cea mai periculoasa. “Hmmm, nu-mi place de fata aluia!”…

Toti acestia se afla printre noi. Atat in offline, cat si in online. Si, stii de ce? Pentru ca lumea din online e la fel de limitata ca cea din offline. Sau, mai exact, e la fel de limitata… pentru ca e aceeasi!!!

P.S1: Cam atat! 

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

1. Curvele tot curve raman si pe Facebook. – Nu ma refer neaparat la femei.

2. Inca o dovada ca lumea o ia pe aratura grav rau de tot. – N-am inteles rolul Papei in treaba cu socializarea, dar, nu-i asa, principiul trebuie aplicat, desi e un nonsens: “E bine cand e bine, e rau cand e rau”. Parca n-a zis mai mult de atat, nu? A, si da, religia pierde teren grav! Eu zic ca e nasol, altii cred ca-i bine, cert e ca unii nu vor sa piarda nicio ocazie sa se arate ca fiind in pas cu lumea, ca perfect adaptati la nou, ca, pana la urma, deschisi la minte.

3. Am vazut ca multi il divinizeaza pe nea ala, Mark Zuckerberg, al carui nume nu-l stiam scrie corect. Ca cica e cel mai cel om. Ca multumita lui… and shit! Oamenii aia nu inteleg ca daca nu era Mark asta, pe cale de consecinta nu era FB, era altceva? E atat de simplu sa vezi ca trendul era spre asa ceva… Omul e doar un baiat care a facut niste foarte multi bani dintr-un produs. Atat. A, si da, un produs la care, sa zicem, multi au pus botul

4. The Social Network mi se pare un film slabut. Nu merita atatea gloabe de haur si nu merita oscare Dar, nu-i asa, noi nu este specialisti, desi ceea ce se intampla, de la o vreme, la astfel de evenimente nu poate sa nu te contamineze un pic cu niste scenarita. Sa fie de vina succesul facebook pentru “succesul”  filmului? A, nu!

Si nu, nu critic munca actorilor sau a celorlalti oameni, pentru ca, nu-i asa, nu ar fi corect. Insa,  produsul final e… mult sub asteptari, promovare etc.

5. Ai observat ca facebook se bucura de mult prea multa promovare? Daca in filme prezenta “facebook” se face, de obicei, printr-o enumerare de retele de socializare, pe tv-ul romanesc lucrurile stau penibil rau de tot. Diversi oameni, sa le zicem vedete(ca noh! ), anunta, cu fiecare prilej pe care-l au, ca au profil pe facebook. Ceva in genu”” asta:

“Apai da, eu si cu prietenii de pe facebook am dezbatut subiectul”; “A, da, mi-a spus un amic de pe facebook”; “Am profil de facebook, putem vorbi acolo”; “Da, mi-a cerut prietenia pe facebook”;”Pai, draga, am zis si eu sa intru in randul lumii si mi-am facut si eu d-ala pe net… D-ala, facebook d-ala”; “Dah, eu am 2 conturi. La primul am ajuns la limita de 5000 prieteni, dar putem socializa pe al doilea”…

Treaba n-ar fi atat de stupida, daca n-ar avea un miros de penibil clasic romanesc. – “Stiti, eu sunt un nimeni, dar ziarele ma numesc vedeta si… si… si habar n-am pe ce lume traiesc, dar vreau sa o ard monden. Acum la moda-i facebook-ul si cica e misto sa o arzi in socializari pe net. Mai pun o poza, mai modific, la caterinca, din “singur” in “intr-o relatie”, mai postez vreo tresarire de vrabie angelica, diafana si speciala si mi-s vedeta in secolul 21.”

P.S1: Pentru cei de la punctul 5: Block!

P.S2: Cam atat! 

P.S3 : Multumesc…

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Nu stau sa explic ce-i ala page rank. Nu ca nu as sti sau ca n-as avea timp/chef, dar parca e mult mai comod sa cred ca traim in lumea in care oricine are habar de orice si, desigur, in lumea in care nimeni n-are, in realitate, habar de nimic.

Despre PR s-au spus multe, mult prea multe, incat eu l-as asemui cu o curva virgina. Stiu, suna dur, dar nu-i chiar asa. E doar un joc de cuvinte! De ce? Hmmm, pe de-o parte avem PR-ul care, prin definitie, zice ca-i util in afisarea in google, pe de alta parte avem tot PR-ul care zice ca nu va mai fi folosit. Si totusi se fac update-uri! Rare, mai rare, dar se fac!

A, si da, mai e si partea aia, nesemnificativa ca idei, dar semnificativa ca numar, a rasturneilor care, din diverse motive – as enumera aici lipsa materialului de laba, a materiei cenusii sau chiar a prostiei – se agata de “mitul” PR-ului. Stii tu, aia care se dau specialisti in orice. Aia care tin mortis sa afirme ca lor nu le vin vizitatorii din google, dar care nu pierd nicio ocazie sa se laude cu PR-ul lor.

Ca o concluzie: Au facut aia update la PR. Intrebare: Cui ii pasa?  De parca pr-ul ar fi singura componenta a calculului efectuat de google pentru a… In fine!

Mama prostilor e, dupa cum spune vorba din popor, mereu gravida.

Mereu activa. Mereu pusa pe treaba. Mereu bortoasa. Ea nu se lasa, mereu produce specimene la vazul carora ramai indecis: Sa razi si sa te bucuri pentru ca, la cat de prosti sunt, poti sa-i conduci cu usurinta, sau sa plangi. Sa plangi pentru ca iti dai seama ca tot prostul iese mai bine. Ca doar e prost. Face el cumva, si se descurca. Din mila ori din neatentia altora, prostul ajunge sus. Daca natura/viata ar fi justa, daca Universul n-ar complota impotriva minoritarilor(aia mai putin prosti), prostii ar muri. Pur si simplu nu au ceea ce trebuie pentru a trai. Si totusi, acolo sus cineva ii iubeste… Pacat…

Facebook si Twitter. Sunt doua. Unu, doi. Deci doua. Ce sunt astea? Nici nu conteaza, cica pentru socializare. Ce e aia? Nici nu conteaza. Bah, sunt doua? Hmmm, reluam: Unu, doi. Aham, sunt doua.

Deci doua. Siii, sunt diferite, nu? Adicaaa, fiecare ofera alte servicii, nu? Sau, mai pe scurt, n-are una treaba cu alta. Daca erau la fel, nu se mai faceau amandoua, sau rezista numai una. Doar ca au legatura cu socializarea aia, despre care n-am inteles(inca) ce e. Aham, deci sunt doua(unu, doi) si nici treaba intre ele nu au. Am inteles!

Pai si atunci de ce exista cretini, sclavariti si prostiti de vreme si de timp, care le leaga pe cele doua? N-au nicio treaba! Prietenii de pe FB pot sau nu sa fie si prietenii de pe twitter. Plus ca ele pun accent pe aspecte distincte ale comunicarii, iar grotescul situatiei este unul de nedorit.

Ce om normal la cap si-ar dori sa-si vada pe pagina de FB discutiile de pe twitter? Si mai mult, ce om normal la cap, ce are la indemana “scoaterea din lista de prieteni” ori “unfollow”, ar rezista daca ar fi supus la astfel de imbecilitati?

Pentru ca da, toti vor sa fie urmariti, toti cred ca ei dezvolta – ma intelegi – discutii interesante, si da, toti o ard in comunicarea online, uitand, parca, de logica de bun simt, de micile detalii care, pana la urma, arata marile defecte, carente etc.

P.S1: Mi-am promis ca dau unfollow tuturor celor care au twitter-ul legat de facebook. Pentru ca nu, chiar nu ai cu cine…

P.S2: Si, pana la urma, ce treaba are nevasta cu amanta? Cu una esti mai direct, iar pe alta o iei cu lugu-lugu… sau ceva…

P.S3: Cam atat! 

P.S4 : Multumesc…

P.S5 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste…

Respectabilul domn de la Atitudini mi-a adus aminte, involuntar as zice, despre dorinta mea ascunsa de a continua un pic postul despre retelele de socializare. Foarte multe nu s-au schimbat, ma refer la perceptia mea asupra fenomenului. Pentru ca da, este un fenomen. Un fenomen care s-a dezvoltat foarte repede, a beneficiat de foarte multa publicitate adevarata(din gura-n gura-cea mai constructiva/distructiva publicitate) si, ca orice fenomen, a avut parte si de reactii negative. Lucru care mie mi se pare normal, pentru ca nu-i asa, daca nu esti contestat, nu existi. Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca retelele de socializare+blogurile sunt fenomenul numarul 2 din toata istoria activitatii pe net. La mare lupta cu atacurile informatice si in cursa de urmarire a fenomenului numarul 1 : Pornografia. Intre noi fie vorba, nu cred ca pornografia o sa poata sa fie detronata. Hai sa recunoastem! O treaba la vremea ei face cat…

Stimabilul domn cu atitudine a anuntat pe blogul personal(postul se gaseste in link-ul de mai sus) cum ca cica participa la un workshop pe tema comunicării politice în “era IT”. Am copiat exact ceea ce a zis domnul acolo, desi mi-am facut o parere despre ce se va discuta la intalnirile alea. Chiar mi-ar place sa vad niste slide-uri, daca nu cer prea mult, lucru care, oricum, nu cred ca mi-ar denatura perceptia despre politica si dorinta politicienilor de a se afla “in the game”, oriunde s-ar juca acest “game”.

Deci da, s-a prins toata lumea! Postul asta o sa fie despre politica si tentativa palida a politicienilor de a le face votantilor o felatie online.

O luam pe puncte :

1. Numarul oamenilor activi pe net este in continua crestere. Deci, posibli votanti. Deci, politicianul nu trebuie sa stea departe de acest mediu. Simplu!

2. Nici nu este atat de greu, alegerile sunt din 2 in 2 ani, din 4 in 4 ani, din 5 in 5 ani…So, pentru cateva luni politicianul va sta in cap cate 10 ore. Exemplul mi se pare elocvent. Nu se pricepe sau nu are timp? Sigur se vor gasi oameni care sa scrie pe blog in locul si in numele sau, sigur ca niste foarte multi oameni o sa monitorizeze conturile sale de pe retelele de socializare. Sigur ca…Sau…Doar nu credeati ca politicienii apasa ei cu manuta lor pe butonul de RT sau pe ala de publish? Dar, sa nu generalizam…

3. Politicianul este un personaj aparte, el traieste pentru a i se recunoaste meritele, pentru a fi ascultat si aplaudat, pentru a “vinde” imaginea de “e de-al nostru, om din popor care a reusit pentru ca-i destept, pentru ca are viziune, pentru ca-i pasa…sau ceva de genu’”. Se poate vinde imaginea asta pe net? Nu stiu, stai sa ma gandesc putin! Raspuns final si sper corect : Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

4. Vremurile disperate cer masuri disperate! Ideea de politica si cea de politician se denatureaza sau, mai bine spus, este intr-o continua contaminare. Si ba (ma refer la mine), cred ca e vina lor! Votantul este satul de invitatiile lor potrivit carora cica e bine sa mergi la vot, tot satul este si de banii lor, afacerile lor, nepotismele lor. In principiu, votantul este satul de ei. Acuma, vorbim doar in principiu si, cand zic votant, ma refer numai la amicii mei care mi-au dat impresia cum ca ar fi satui. Nu pot sa generalizez! Nu pot!

5. E mult mai usor sa prostesti pulimea din fata calculatorului. E greu fata-n fata! Vai, cu multimea e greu. Daca se trezeste unu’ ca sa agite spiritele? Sau, mai rau, daca pune unu’ vreo intrebare care nu trebuie pusa? Pe net e usor! Ai atatea mijloace…E vreun dobitoc care nu te pupa? Il blochezi, ii dai ignore, ii bagi comentariile la spam…Hohoho, ce usor e sa faci sa para numai opiniile pozitive…

6. Mereu primeaza “sa moara capra vecinului!”. Sau ideea aia de capra vecinului. Are X cont de facebook? Imi fac si eu, nu conteaza ca nu stiu ce-i ala. Posteaza Y pe blog? Da’, ce, io nu pot?

7. O calitate a netului si a tot ce inseamna el care, dupa parerea mea poate sa fie si defect, este usurinta cu care poti sa te rebranduiesti.

8. Ca orice lucru care se intampla in Romania sau, ca sa nu fiu atat de critic, ca aproape orice lucru, si socializarea asta pe net este prost inteleasa. Astfel, luptele politice din offline se muta in online(asta ca sa le fac pe plac luzerasilor care cred ca e vreo diferenta intre online si offline-aceeasi oameni, alte unelte de lucru. Atat!). “Influenta” din viata de zi cu zi se masoara in online prin ceea ce numim “fani pe facebook” si/sau “followers pe twitter”. A, da, am uitat de aplaudaci. In principiu, ei se confunda cu fanii si cu followers. Numai ca prin intermediul online-ului aplaudacii pot sa fie mai acizi, chiar daca in viata de zi cu zi sunt, mai toti, niste baze. Ei pot sa nu aduca argumente, te pot injura, de cele mai multe ori au nick-uri imbecile si neconforme cu numele lor…poate si pentru ca e greu sa iei parte la o discutie pe bune, o discutie care sa nu implice argumente de genu’ : “al meu e mai bun pentru ca e blond” sau “al tau e rau pentru ca zic eu”.

9. Pe net nu se vede saracia si tot ce deriva din ea, in schimb, se vede prostia, pregatirea precara si dorinta arzatoare si, totusi, inexplicabila de a te identifica cu cineva sau cu ceva. Da, acea dorinta de a vedea daca mai sunt si altii care gandesc ca tine, acea dorinta de a te face auzit. Toate acestea sunt, daca va uitati atent, prezente pe blogurile/facebook-urile si twitterele politicienilor, sub forma de comentarii sau mesaje. Multi aleg sa se planga, multi aleg sa aprobe; altii, din contra, dezaproba, iar altii creaza miscari onlineistice care, zic ei, au rolul de a schimba ceva. Atat politicienii, cat si pulimea nu genereaza decat valuri sau, mai bine zis, scot decat vorbe, neurmate de fapte.

10. Sigur ca citesc si eu bloguri de politicieni. N-am cum altfel! Dar, si poate-s eu rau, am observat ca ei ne ofera de la texte lirice la epice, de la initiative pe care cica le au, dar nu au sustinere, la dezvaluiri despre X si Y…Numai solutii si explicatii nu! Eu chiar as vrea sa stiu motivarea lor cand vine vorba de desele deplasari in tara si-n strainatate, de somnul din Parlament. Tare as vrea sa stiu explicatiile migrarilor de la un partid la altul! Sau, asta sigur o sa va placa, explicatiile privitoare la absenteism. Blonav, proble in teritoriu? Pai, prietene, esti pe lista cu absentii de frunte!

Mereu primim “o sa fac”, niciodata “am facut”. De ce? Poate pentru ca-s slab pregatiti, poate pentru ca nu vor, poate pentru ca nu pot…poate! Sau poate pentru ca asta inseamna, in acceptiunea lor, sa fii politician : Sa nu te duci la locul de munca, sa migrezi ca o pasarica de la un partid la altul, sa nu ai luari de cuvant, sa te certi ca-n piata…sa ai conturi pe retelele de socializare, sa ne spui pe blog pe unde te-ai mai cazat pe banii publici…in general, sa ne spui…nu sa faci!

Gata ca deja m-am lungit de nu se poate! Adica, nu e chiar gata! De ce? Pentru ca nu pot sa trec peste ideile mele, de grobian ce ma aflu, conform carora un politician trebuie sa faca politica si atat. Ce e aia sa postezi pe blog? Sau sa ai tu conturi de twitter si facebook? Ce e aia? Mie, si asta pentru ca-s eu rau, imi dai de inteles ca ori nu prea ai treaba si te dedici altor lucruri, ori ca ai prea multa treaba si nu ti-o faci pentru ca, deh, trebuie sa iti updatezi profilul. In ambele cazuri eu sunt trezit la realitate de propriul nivel de trai. Discutia este lunga si mereu se loveste de drepturile omului potrivit carora fiecare poate sa faca ce vrea, daca acel ceva il face fericit. Atunci bine! Puteti sa faceti si afaceri si politica si socializare pe net…la voi ziua are mai multe ore…sau sunteti mai capabili! Brava, mai, capabililor!

P.S1 : Multumesc…

P.S2 Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Asa se numeste episodul 14(sezonul 6) al serialului House M.D. Dupa cum am mai zis, imi place la nebunie serialul, de House si de Hugh Laurie. Dar, nu vroiam sa scriu despre asta. In acest episod, House si echipa sa incearca sa “repare” o femeie-bloggerita. Evident ca o repara, doar e House, nu? Dar, asta nu-i important, ceea ce mi-a atras atentia este urmatoarea replica(bloggerita catre sotul ei) : “Urasc faptul ca nu ai si tu blog! Urasc faptul ca nu stiu ce gandesti!”

Tragic, dar adevarat! Blogurile si retelele de socializare au ajuns sa transforme “private lives” in “public lives”. Lucru care- nu-i deloc bun. Adica, da, daca esti cat de cat cu capul pe umeri, nu ar trebui sa ai nicio problema. Spui exact cat vrei, cum vrei si cand vrei. Cateodata asta nu e de ajuns. De ce? Pentru ca, desi nu o recunoastem, vrem sa fim vedete, vrem sa fim “ala/aia care scrie pe blogul X”, vrem sa fim apreciati atat de oamenii care ne cunosc, cat si de cei care nu ne cunosc. Pentru ca vrem sa vedem daca mai exista in lumea asta mare si, uneori rea, oameni care gandesc ca noi, simt ca noi, traiesc ca noi. Plus ca asta-i la moda(fiecare trebuie sa aiba un blog si fiecare trebuie sa aiba cont pe retelele de socializare).

Nu, nu ma intelegeti gresit, eu sunt unul dintre oamenii care apreciaza beneficiile aduse de retelele de socializare si, dupa cum sigur ati realizat, sunt unul dintre oamenii care se bucura ca poate sa-si spuna parerea, mai bine sau mai rau,  despre orice.

Partea negativa vine numai atunci cand petreci mai mult timp in fata calculatorului, decat, sa zicem, cu familia. Sau, mai rau, daca incepi sa iti dai intalnire cu cei cu care vorbesti pe net. Nu e nimic rau in asta, cu conditia ca oamenii d epe nei sa nu fie…dereglati la creieras. Am auzit, cel putin in ultima perioada, cateva cazuri de acest genu, nu?

Inainte era MIRC-ul. Dar, era “mai inofensiv”. Oamenii nu realizasera ca au drepturi sau, cel putin, nu se gandeau ca pot sa scape basma curata din situatii incriminatorii. Acum, un criminal cu sange rece poate sa scape pentru ca are drepturi. Un violator poate sa pretinda ca nu gandea cand sechestra femei pe care le viola, le batea cu bestialitate si apoi iarasi le viola.

Sigur ca exista si oameni de bine in online. Sunt putini, cel putin asa cred. Stiti ce, chestia asta cu online si offline a fost inventata de niste luzerasi care au dorit sa isi identifice viata plina de patetism : Eu sunt shmecher ca am viata in online, unde-i frumos si bine, unde pot sa pun o poza cu unu cu muschi si sa zic ca-s eu, desi eu sunt chelios, cu burta si cu creierasul varza. Insa, viata adevarata e in offline…Acolo ai facturi de platit, responsabilitati, job-uri, acolo e frumosul si uratul, acolo e binele si raul, acolo e usorul si greul. Online-ul e doar o transpunere a offline-ului. Un schimb de forma, fondul ramane acelasi…Poate ca ideea este : Lupul isi schimba parul, dar naravu’ ba…

Despre pozitivul existentei blogurilor si retelelor de socializare nici nu trebuie sa va mai spun, pentru ca, intr-un fel sau in altul, cu totii traim in aste vremuri moderne, nu?

Si, pana la urma, lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S1 :  Multumesc…

P.S2 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste