Achilianu

Cine, ma, Romania?

Varianta 1.

Cei de la putere cred ca Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internaţional, aka FMI, aka TATAL NOSTRU, vrea sa-si faca imagine pe spinarea Romaniei.

Multi se intreaba: cum asa? Adicaaa, hai sa fim seriosi, imagine pe spinarea Romaniei? Chiar asa? Totusi, Romania e… Romania! Nu iti trebuie prea mult creieras pentru a realiza ca: Romania e… Romania! Insa, daca nu te ajuta sinapsele, iti propun ceva: Uita-te macar 5 minute in jur. Nu la televizor pentru ca, nu-i asa, televiziunile mogulului e nasoale! Nu pe net pentru ca, nu-i asa, “marii bloggeri” sunt dezinformatori si ei. Nu, nu, nu! Uita-te in jur! La femeia-ti plina de romanism, la vecinul de la 5, la consatenii de cartier… o sa iti dai seama imediat!

Siiiiiii, atunci, chiar mai crezi ca nenea asta vrea sa iti faca imagine pe carca Romaniei? Sau, cu rezervele de rigoare, tinzi sa-l crezi?

Sigur, noi am fost in cacat de prin ’89. Nici azi n-am iesit, ba mai mult ne-am scufundat pe zi ce trecea, pe guvernare mai promitatoare ce se perinda in fruntea tarii. Acumaaa, soarta asta crunta a facut ca acel cacat sa se innegreasca grav,  sa fie mai mirositor ca niciodata, si toate astea s-au intamplat din motive de… criza.

Varianta 2.

Vai, ce rau e omul asta! Cum, ma, Romania? Nu se poate asa ceva! Pai, ba, noi avem frunzulita-brand! Avem Soare, ce rasare de la Bucuresti! Avem Kill Bill-ul politicii romanesti! Il avem pe Zeus! Avem pe omul care insista sa dam credit monedei nationale, in timp ce toti economistii strigau in gura mare… ca e jale! Avem politici economice, ce-i drept nu se prea vad-ele fiind inlocuite de amputarile de salarii, dar puterea zice ca avem, asadar… ele exista! Avem siguranta, corectitudine si abnegatie… politia stie! Avem identitate nationala… aia de la Aba Iulia(cu steagul in portocaliu) stiu prea bine! Avem sistem de autostrazi! Avem industrie! Avem productie! Avem relatii diplomatice super ok cu Franta si Italia(e si un filmulet cu presedintii )… Avem!

Vezi, bai, ce oameni rai? Noi avem de toate, avem de toate… avem putere si avem spate… si lumea zice ca noi minte! Ca noi ie in abisalele prapastii economice. Eh, doar ca nu avem acusica banii necesari ca sa… asta-i chiar irelevant! De strans cureaua ne-om pricepe noi, chiar daca asta inseamna zdrobirea unor talii… eh, victime colaterale!

P.S1: Cine e pe primul loc? Cine e pe primul loc? Ole, ole, ole, ole… Romania ieeeeeeee!

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S4 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Stiu, din titlul se poate intelege ca acest post este dedicat numai celor din Sibiu, dar nu e chiar asa…

Merg. Mult. Merg. Obligat sau nu, cert e ca merg mult prin Sibiu. In partea de nord, in aia de sud, chiar si-n aia de vest, ori de est. Merg. Si in centru merg. Bat cu piciorul Sibiul in lung si-n lat. Asa cum faci si tu, in orasul tau, nu? Pana aici, nimic special. Impartim strada, trotuarul sau aleea cu alti oameni. Multi, foarte multi. Si nimeni nu stie nimic despre nimeni. Mai mult, cam nimeni nu stie pe nimeni. Si nici nimanui nu-i pasa. Se mai saluta unii amical, grabit si scurt. Toti ne evitam reciproc intr-o miscare haotica ce nu prea da gres, ce nu prea lasa loc de interactiune, fie ea si neintentionata.

Strain printre straini, imi continui lungul drum spre oriunde, cu imaginea Parisului zugravit de Victor Hugo in  ”Les Miserables”. Cantareti ambulanti sunt si aici, ei avand rolul de a mai incanta vesnica plimbare necesara cu ale lor instrumente sau cu a lor voce refuzata, probabil, in alta parte. Si un Gavroche romanesc e acolo. Of, cat de multe Cosette gasim la fiecare pas! Ce e drept, spiritul le-a fost parca furat, ele ramanand intr-o stare acceptata fara lupta. Hmmm, cine mai lipseste?A, da! Jean Valjean! Pai cum, nu ti-ai dat seama ca fiecare dintre noi, strasnicii si mereu grabitii umblatori, suntem un fel de Jean Valjean? Vinovati de vina comuna, dar si de cea personala. Condamnati sa traim pe fuga ca si cum ne-ar prinde din urma un dusman teribil de ranchiunos, Trecutul. Si, totusi, continuam amara agonie si azi, si ieri, si poate si maine, manati in lupta cea mare de…chiar, de ce?

P.S1: Nu e asa ca si orasul tau seamana cu Sibiul? Oamenii…chiar, cum sunt oamenii?

P.S1 : Multumesc…

P.S2 : Lucrurile si persoanele au importanta atata timp cat noi le dam importanta, nu?

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste

Atentionare: Post lung. Eu m-am chinuit sa-l scriu, tu te poti chinui sa-l citesti. Sau nu.

Incerc, pe cat posibil, sa nu postez nimic atunci cand cineva cunoscut moare. Incerc sa tac, sa fiu afectat sau nu, sa nu ma dau in spectacol, sa las durerea si suferinta sa-si exercite zdrobitorul efect asupra mea si, mai important, asupra apropiatilor acelei persoane.

Poate din bun simt, poate din ideea simpla, dar adevarata, conform careia “nimeni nu iti simte durerea”, cert e ca nu pot sau nu vreau sa pot sa ma bag in treburile suferinde ale altora. Simt ca nu e normal, ca nu e de ajutor, ca nu am ce cauta acolo. Si, pana la urma, de ce as vrea eu sa cunosc suferinta altora cand, fara dar si poate, si eu am suferinta, si eu sufar, si eu, ca oricare altul, cred ca suferinta mea e cea mai punitiva, cea mai astringenta, cea mai incorecta?

Si, totusi, nu am putut sa nu observ niste gesturi, opinii si chiar imixtiuni in suferinta individuala, a familiei, dar si in cea colectiva, a neamului romanesc, venite din partea unor-le-as zice eu-porci ordinari.

Desigur, postul acesta va fi lung, asa cum am anuntat la inceput, dar hai sa uitam pentru o clipa persoana, numele, poetul, artistul si sa ne concentram pe OM.

Acum 3 zile a murit un om. Alaturi de el, probabil, multi altii. Tragic, pentru ca fiecare dintre noi putea sa fie in locul acelui om. Trist, pentru ca nimeni nu stie ce e dincolo si, mai ales, nu stie daca dincolo exista! De neacceptat, in conditiile in care cu moartea nu poti negocia.

Nu pot sa nu observ in ce hal am ajuns noi ca oameni, noi ca si societate, noi ca romani, daca la moartea unui om, nu a poetului, nu a politicianului, nu a persoanei Paunescu, ci la moartea unui om, noi actionam si reactionam asa cum au facut-o multi, foarte multi dintre noi. Jurnalisti, politicieni, intelectuali, bloggeri sau oameni de rand, mai toti, au transformat tragicul eveniment intr-un proces politic, intr-o noua condamnare a comunismului survenita nu in timpul acestuia, ci la 20 de ani dupa ce el a fost infrant, intr-o analiza nepriceputa, cu o usoara tenta de blasfemie, a operei POETULUI. Nimeni, dar absolut nimeni, nu s-a gandit, macar pentru o clipa, la om. Toti au tabarat, ba pe poet, ba pe omul politic, ba pe apropierea dintre Paunescu si Ceausescu sau, in fine, dintre Paunescu si vechiul regim. Toate astea palesc in fata realitatii: A murit un OM! Cu “o” mare sau mic, cu nume de Paunescu sau Popescu, cert e ca a murit un om. Si mai e ceva cert: Noi, prin noi insine sau prin vectorii nostri de opinie(in majoritatea lor) ne-am comportat exact cum nu se cuvine. Exact cum nu e UMAN. Ciudat, nu? Romanii(nu toti!), reprezentanti ai UMANITATII s-au comportat INUMAN…

Fiecare fraza ce -mi inunda creierul si asa debusolat de tragicul eveniment incepe cu “nu se poate…”. Insa, tot creierul, satul parca de traitul aici, si printre ei, imi spune, parca in soapta:” -Ba da, se poate!”

Si totusi…

Raman multe intrebari fara raspuns:

-Cum poate un pupincurist politic, auto-branduit in intelectual, sa il certe, sa-l jigneasca, sa-l conteste pe Paunescu?

Cand chiar ei(nu toti!) slujesc strasnic la usa carmaciului, asemeni unor caini de paza…Asta acum, desi si-n trecut…hmmm…

-Cum poate un jurnalist care nu stie cu ce se mananca limba romana sa-l denigreze pe Paunescu?

Tupeul fantastic este singura trambulina? Satisfacerea stapanului este primordiala? Unde se termina deontologia, iubirea de meserie, dreptatea?

-Cum poate un blogger nesters la cur si la nas sa-l faca pupincurist pe Paunescu?

Cand el isi umezeste buzele spurcate in speranta ca va prinde o buca pe care sa o pupe cu patima, lucru care, crede el, ii va conferi statut social, bani si chiar importanta si influenta printre netotii aspiranti la statutul de pupator.

-Si, in general, cum pot acesti nemernici sa ne influenteze viata? De ce-i lasam?

Nu vreau si nici nu cred ca imi este cu putinta sa par apocaliptic, dar cred ca asta este inceputul sfarsitului pentru noi ca neam, pentru a noastra cultura, pentru ceea ce  unii dintre noi numesc “speranta”. Un popor ce isi pierde identitatea nationala si se lasa prada unui lumesc, ce-i drept, atragator si placut la o prima impresie, dar distrugator si mistuitor, este un popor destinat pieirii.

Nu sunt, n-am fost si, probabil, nu o sa fiu niciodata un lider, un deschizator de drumuri, o valoare. Sunt, si regret asta, unul din multime. Unul care incearca, sau asa ii place sa se minta, sa isi faca datoria fata de el si fata de ai lui, cat poate el de bine. Probabil, la un moment dat, se va trage linia. Pentru ca, nu-i asa, la toti se trage candva linia! Ei bine, eu si multi altii(cei mai multi) facem parte dintr-o multime care, in starea ei naturala, cea haotica, are nevoie de lideri, de valori, de oameni la care sa se raporteze. O multime ce are, in fiecare clipa a existentei ei, nevoie de cineva care sa-i defineasca notiunile de bine/rau, just/injust, moral/imoral. O multime cu ganduri, asteptari si sperante de popor, de neam, de structura sociala cu aceleasi simtiri, cu aceeasi identitate si identificare nationala.

P.S1: Stii ce e cel mai trist? E trist ca OAMENI sunt putini, din ce in ce mai putini. E trist ca OAMENI GENIALI sunt si mai putini. Dar, stii ce-i cel mai trist? Cel mai trist e ca nemernicii sunt peste tot si ca, incet, dar sigur, se impun…

P.S2: Atunci cand moare un om se obisnuieste sa se zica asta: Dumnezeu sa-l ierte! Eu as veni cu o mica, dar imporanta completare: Dumnezeu sa-l ierte pe OMUL Paunescu! Cat despre genialul si irepetabilul Paunescu, ei bine: Maeste, sa ne ierti pentru ca nu te-am inteles, pentru ca nu te-am respectat, pentru ca te-am respins, pentru ca nu ne-am ridicat la nivelul la care ne vedeai…

P.S4: Sincere si umile condoleante familiei…