Achilianu

Intrebam si suntem intrebati, dar v-ati gandit vreodata cati dintre cei care intreaba chiar vor sa afle raspunsul? Cati au timp ca sa il asculte? Cati au calitatea de a da un sfat dupa ce au auzit raspunsul? Cati au calitatea de a nu se comporta ca niste nesimtiti dupa ce aud raspunsul?

Poate v-ati intrebat, poate nu, cert e ca oamenii nu se mai “deschid” asa usor. Le este mai greu sa discute despre problemele lor chiar si cu prieteni apropiati, rude sau iubit/iubita/sot/sotie. Cica asta e nasol. Foarte nasol…

Ion : Ce mai faci? (ce gandeste?  : Prietene, spune ca faci bine, te rog, n-am chef, timp si nervi sa te ascult cum te plangi ca nevasta te inseala, la lucru esti un papagal, iar cei 2 copii ai tai sunt o deziluzie)

Vasile : hmmmm…Bine!

Ion : (Doamne Ajuta! Slava Domnului ca a zis asta…am fost scutit de juma’ de ora de chin, sau de senzatia pe care ar fi lasat-o scuza mea penibila potrivit careia ar trebui sa plec pentru ca am uitat sa cumpar castraveti ,  sau schimbarea subiectului ar fi fost prea nepoliticoasa?)

Ma amuz uneori cand sunt intrebat ce mai fac…putini, poate prea putini oameni intreaba “ca sa stie”…multi o fac din curtoazie, poate din instinct, din obisnuinta…

Desigur, mai exista si oameni care intreaba pentru ca le pasa…astia-s rari…voi ati intalnit astfel de persoane?

P.S1 : Acel “bine” masecheaza atat o imposibilitate a intrebatului cat si una a intrebatorului…

P.S2 : Multumesc…

P.S3 : Sanatate cititorului si celui care nu citeste (da’ intreaba pentru ca vrea sa stie)