Achilianu

Craciun fericit tuturor!

Sa ne citim cu bine in anul care vine!

P.S.1: Sanatate cititorului si celui care nu citeste!

aceasta este doar o situație imaginată de mine, nu mi-am propus să înțeleg pe deplin prin ce au trecut oamenii aceia!!

Avem nevoie de eroi. De oameni care ne inspiră prin ceea ce fac, dar și prin ceea ce aleg să nu facă. Avem nevoie de oameni  al căror exemplu să-l urmăm, la un moment de răscruce. Și, pentru că viața e atât de fragilă, uneori, avem nevoie de salvatori.

Abia după ce ai ajuns în punctul critic, ultima stație sau punctul terminus, vei putea vedea cu o claritate înspăimântătoare firul de ață de care depinde viața ta. Atunci, nimic nu mai contează. Atunci vrei să fii salvat! De cineva, de oricine… Uiți numărul inch-ilor televizorului cumpărat de Black Friday, uiți de răutatea cu care te-au „binecuvântat” alții, uiți chiar și de vecinul de la 4, care dă chef peste chef, cu muzică tare și aromă de manea, fix în miez de noapte. Le-ai mai vrea în viața ta. Încă o zi, încă o oră. Încă…

Știind și că salvatorii vor veni, căci în esență asta-i meseria lor, speri. E vorbă veche de când lumea că „speranța moare ultima”! Tragi de tine. Încerci să te aduni printre respirații din ce în ce mai dese. Observi că aerul nu mai intră pe nas, ci pe gură. Îl apuci cu dinții, de parc-ar fi ultimul. Ești aproape de panică, la fel cum ești de moarte. Și știi asta, căci te-ai mai confruntat cu moartea de atâtea ori! Găsești, totuși, ceva în tine care se încheagă. Îți vin în minte persoanele dragi. Te agăți de amintirea lor cu toată forța ta, deși, fizic, te afli la mare distanță. Oare au aflat că banala sarcină pe care ai îndeplinit-o ani de-a rândul s-a transformat în calvarul vieții tale? Oare cred și ei, ca și tine de altfel, că fix asta îți va aduce sfârșitul?

Începe să îți fie frig. De agăți de tot ce vezi prin jur. Te zbați. Nu vrei ca ăsta să fie ultimul nume pe care îl vei rosti. Lacul Siutghiol. Ciudat nume, nu-i așa? Îți reamintești că ești în apă. Revine respirația, accelerată, de data aceasta, de frică. Țipi. Nu știi dacă te aude cineva. Dar speri. Țipi. Țipi cum n-ai mai țipat niciodată. Țipi cât poți de tare, căci viața ta depinde de asta!  De la mal, care ți se pare atât, dar atât de departe, auzi o voce. Apoi două. Apoi mai multe. N-ai fost niciodată mai încânat de auzul unei voci, și acum auzi multe. Auzi voci, deci oameni. Te mai calmezi, respirația accelerată își diminuează tremurul. Crezi că știi ce se va întâmpla. Firul întâmplărilor următoare ar trebui să fie simplu, rectiliniu și rapid: oamenii te aud, sună la salvatori, apoi salvatorii, ca și tine, vin în cel mai scurt timp posibil, căci ei, ca și tine, luptă contracronometru, cu vieți și pentru vieți. Adversarul este știut și urât de toată lumea – moartea!

Începi să te aduni.  Îi șopteștii inimii să continue bătăile de metal, care îți străpung pieptul aproape înghețat. Știi că vor face tot posibilul să te salvezi. Știi asta pentru că și tu ai dat, de fiecare dată, totul. Știi pentru că voi, salvatorii, ați împins limitele posibilului de atâtea și atâtea ori către orizontul imposibilului.

Ce a urmat, doamnelor și domnilor, e o poveste urâtă. De fapt, nu e nici măcar o poveste, căci acestea, în timp, pot fi rescrise. Aici, din păcate, este vorba despre realitate. Urâtă. Nedreaptă. Nemeritată. Însă, crudă și atât de reală! Aici este vorba despre realitatea aceea care ne aduce cu picioarele pe pământ. Dincolo de micile șicane politice, de „X e omul lui Y”, de simpatii și antipatii trecătoare, de „s-avem masa bogată de Crăciun”, de propagandiști și slugi, dincolo de orice ați vedea share-uit pe Facebook… este vorba despre viață și moarte. Despre cum viața e ceva pe care o ai, iar în clipa următoare s-ar putea să nu mai fie acolo. Cine e de vină, cine nu a acționat corect, cât de dotate sunt acele echipaje de intervenție nu contează în aceste momente. Odată ce ți-ai pierdut viața treci în alt registru. Ești un număr. Un număr de care se vor folosi alții pentru a face statistici, pentru a jeli cu chip mincinos la televizor. Probabil se vor face și ceva rectificări de buget, alocându-se mai mulți bani echipelor de intervenții, „ca așa ceva să nu se mai întâmple”. Dar, ție, salvatorul care n-a fost salvat, la ce îți folosesc toate acestea?

P.S.1: Mesajul imaginii din postare nu se dorește a denigra în niciun fel țara, ci doar rezumă o realitate. Înlocuiți apa cu frigul și zăpada și veți avea, probabil, căci nu poți să știi cu adevărat ce a fost în sufletele acelor oameni, imaginea tragediei din Apuseni.

P.S.2: Nu știu cine e de vină. După ce am văzut  la televizor strigătele victimelor nu mă mai interesează absolut nimic.

Sufletele de slugă locuiesc în corpuri de ceară, singura lor dimensiune consumându-se în nemernicie.

Scârbavnici, dar zeloși, vituperanți, dar mândri și demni în unica lor misiune de a pupa fundul aducătorului de Unire, decrepiții de serviciu și-au pus pe pauză natura umană. S-a întâmplat demult, nu de ieri, de azi. Însă, malaxorul propagandei a funcționat grandios în ultima săptămână. Mândria de a fi sufletul de slugă al Alesului Șefului a acționat precum o gumă de șters asupra spiritului uman al celor în cauză. S-au vândut pentru niște arginți. Mulți, probabil, și strălucitori, dar tot arginți. S-au pierdut într-o luptă care n-ar fi trebuit să fie a lor, dar în care s-au înrolat fie manipulați, fie plătiți, fie din prostie. Rezultatul a fost simplu și în același timp sinistru: printre defăimări, josnicii și mocirlă, oamenii s-au pierdut, locul lor fiind luat de slugi.

Să le dăm, totuși, sufletelor de slugă ce-i al lor! Ca performanță, fie ea și în răutate nesimțită, au fost de departe cei mai buni. După cum spune o vorbă din fotbal, și-au dat viața pe teren! Ca să continui, și-au dorit victoria, căci victoria era sinonimă cu eliberarea către Tărâmul Promis! Dacă le ieșea, ei erau stăpânii! Însă, din păcate pentru ei, tot niște stăpâni care au stăpâni!

Ghinion! N-a fost să fie, deși vina nu o poartă numai ei! Sigur, au dezgustat pozițiile lor de preș de la intrare, de prezervativ de imagine, de parașute ale Unitorului, însă, vrei nu vrei, viața merge înainte!

Și, totuși, ce destin de cârpă au unii! Cât s-au umilit oamenii aceștia în ultimele zile ale campaniei electorale? Of, Doamne…!

În altă ordine de idei și fără nicio legătură cu cele de mai sus , CNA(Consiliul Național al Audiovizualului) – chestia aia semi-inutilă, unii zic chiar politizată, care cică reglementează nu știu ce chestii legate de televiziuni – a dat publicități o monitorizare cantitativă din ultima săptămână a alegerilor prezidențiale. Adică 7-15 noiembrie.

Din treaba asta reiese care dintre nenumăratele televiziuni de știri au fost echilibrate și care nu. Concluziile le trageți singuri!

Antena 3:

Candidat – Klaus Iohannis – Victor Ponta

Știri Voce – 99 – 135

Știri Despre – 110 – 138

Dezbatere (studio+tel) – 15 – 66

Promovare (sec.) – 51 – 5950

B1 TV:

Candidat – Klaus Iohannis – Victor Ponta

Știri Voce – 66 – 65

Știri Despre – 12 – 25

Dezbatere (studio+tel) – 26 – 26

Promovare (sec.) – 2895 – 3097

Digi 24:

Candidat – Klaus Iohannis – Victor Ponta

Știri Voce – 186 – 167

Știri Despre – 233 – 222

Dezbatere (studio+tel) – 8 – 8

Promovare (sec.) – 9060 – 8219

Realitatea TV:

Candidat – Klaus Iohannis – Victor Ponta

Știri Voce – 170 – 124

Știri Despre – 115 – 91

Dezbatere (studio+tel) – 35 – 32

Promovare (sec.) – 3364 – 2100

Romania TV:

Candidat – Klaus Iohannis – Victor Ponta

Știri Voce – 79 – 121

Știri Despre – 129 – 138

Dezbatere (studio+tel) – 23 – 51

Promovare (sec.) – 96 – 4524

TVR 1: 

Candidat – Klaus Iohannis – Victor Ponta

Știri Voce – 8 – 6

Știri Despre – 1 – 3

Dezbatere (studio+tel) – 4 – 4

Promovare (sec.) – 3348 – 2141

Sursă date

P.S.1: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…