Achilianu

Conjurația imbecililor pentru suprimarea victimei lor poate fi tradusă în multe feluri. Deviantă, ar zice unii. „Cel mai puternic supraviețuiește!”, pot replica alții. Nu sunt de acord. Tentativă de omor săvârșește și cel al cărui creieraș e plecat, dar și cei care își învârtoșează pieptul din motive de „să-i rupem capul”. Și niciodată nu poate fi justificată. Niciodată!

Spiritul de haită învinge întotdeauna fărâma aia de umanitate de care ne agățăm cu toții. Plini de mizerii interioare, defulate de fiecare dată mârșav în exterior, ne manifestăm subuman. Nu animalic, pentru că de foarte puține ori violența animalelor nu are motive întemeiate. De fapt, dac-ar putea să-și susțină cazul, animalele s-ar simți ofensate de comparație.

Totuși, dacă ținem morțiș să ne protejăm de violența animalelor – demers de multe ori justificat – de ce n-ar interveni instinctul de autoconservare și când vine vorba despre semenii născuți din, prin și pentru violență?

Cu alte cuvinte, ce mai caută oameni ca cei din video-ul de mai jos în libertate, mișunând printre noi, ăia care nu că n-am avea asemenea porniri, pentru că le avem, dar încercăm(și cam reușim!) să le controlăm?

P.S.1: S-a întâmplat pe 9 aprilie 2013, în Mediaș.

P.S.2: Clip văzut la amicul Antipa

P.S.3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

În toată chestiunea asta cu Ponta Răzgândacu’, oamenii de rând se simt trași în țeapă. Și pe bună dreptate, căci sunt.

„Micul Titulescu”, la braț cu Crin „Marele Adormit” Antonescu, au promis nu marea cu sarea, ci un singur lucru: jos Băsescu! Mințile adulmecând a speranță au ordonat corpului să… pună botul. Însăși ideea că poate exista un adversar puternic pentru T. Băsescu i-a excitat pe mulți. Pe cei mai mulți, din punct de vedere moral și chiar existențial. (Au mai fost unii, dar aceia își iau banii de la o sursă cu morală îndoielnică și nu mai poți să-i pui în categoria cetățeanului obișnuit). Era o punte de trecut și, fără să mai analizeze lucrurile prin filtrul rațiunii, mulți cu Dracul palma au bătut.

Așa că acum e de înțeles cum de într-o stare de spirit bolnăvicioasă ca cea din sufletele noastre, ale românilor, nici că putea sălășlui mai bine durerea de a fi tras în țeapă. Inevitabilă, aș zice, pe baza istoriei politicii românești în acești 20+ ani de democrație și pluripartidism. Acum, majoritatea care a votat cu USL plânge de mama focului. E drept că s-a votat „fără număr” și fără noțiuni minime de politică, c-așa-i românul când îi bâțâie capul.

Acum, mulțimea strigă, geme, varsă râuri de lacrimi și, la fel inevitabil, amenință. „Hoțule, ne-ai păcălit!”, în cor vociferează toți.

Întrebare: cui îi pasă?

P.S.1: M-ai păcălit o dată, să-ți fie rușine! M-ai păcălit a doua oară…

P.S.2: Pe de altă parte, USL – partea galbenă începe să simtă odoruri nu tocmai plăcute. Ori s-au ținut de nas când s-au îngemănat cu USL-partea roșie, ori adoptă o imagine de neprihăniți.

P.S.3: Sursă foto

P.S.4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Ce fac, în această perioadă, unii din moderatorii de calibru ai Antenei 3, e o mârșăvie. O anomalie. Am spus moderatori, pentru că mulți dintre ei au renunțat demult la a mai fi jurnaliști. Poate n-au fost niciodată. Hai, poate prezentatori, dar cu siguranță părerologi.

Presa, fie ea și audio-vizuală, n-are putere coercitivă. Sigur că da, are o putere crescândă – lucru imens pentru o țară ca România – dar nicidecum nu poate constrânge pe cineva să… orice! Or, cam asta se întâmplă acum, prin studiourile Antenei 3, în problema Justiției. Constrânsul – Ponta. Între noi fie vorba, nici Ponta nu e cel mai virgin și imaculat personaj, dar omul este pus între ciocan și nicovală. S-a pus singur, stați liniștiți, pentru că am o vagă impresie că-l excită – intelectual și profesional, desigur – funcția de Premier. Dincolo de doctorate și a fi învățăcelul lui Năstase, omul e, împreună cu Președintele, reprezentant al Statului Român.

Aș băga mâna-n foc că europenii sunt cu ochii pe noi, deci pe el. Asta, pe de-o parte. Dincolo, televiziunea cu cele mai mari rating-uri. Din punctul meu de vedere, al telespectatorului, căci doar asta sunt, singura televiziune de știri, dat fiind că restul sunt doar niște imitații purulente.

Însă, mesajul e clar: dacă faci vreo înțelegere cu Băsescu, chiar dacă știm că ăla trebuie să-și dea acordul în privința numirilor și știm că nu e maleabil, te facem varză! – Asta contează mult, mai ales într-o țară în care justiție se face la televizor și orice politician sau om cu bani e vinovat dinainte!

Și da, nu contează că punerea în funcții a oamenilor nu ar trebui să fie o negociere de genul „semnez, dacă…”. Dar, asta e situația de fapt, generată de o realitate pe care o știm de vreo opt ani. Băsescu vrea lucruri, din diverse motive, și niciodată nu dă înapoi de la a și le vedea realizate. De ce ar face-o?

După întâmplările de astăzi  cu „luați-o pe Kovesi și iubiți-o ca pe Dumnezeul vostru!”, abia aștept ca domnii și doamnele de la A3 să împlinească planul pe care l-au anunțat acum câteva zile.

P.S1: Alternativa la ceva, orice, presupune existența stării de antonimie. Mai exact, ca să fii perceput ca o alternativă la ceva considerat „nasol” după toate tiparele, trebuie să fii altfel. Cu totul diferit de ceea ce arăți cu degetul.

P.S2: Când vorbești, la tv, despre o posibilă îngenunchere a oricui(sanchi, prin analiză jurnalistică!) pentru că persoana respectivă nu a făcut ceea ce ai vrut tu, patronul, telespectatorii tăi, ei bine, aia nu e presă! Indiferent dacă ăla dă dovadă de inconsecvență – și dă! -,  de nimicnicie politică – și dă! – de înșelare a electoratului care l-a propulsat acolo unde e – oh, și dă! Aia e pur și simplu o mârșăvie!

P.S.3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Se întâmpla pe vremea când și noi aveam Națională de fotbal. Undeva prin 1994. Eram îndrăgosit de Hagi. Să recunoaștem, cu toții eram! Probabil că perioada Generației de Aur este ultima în care spiritul național a prevalat.

Pe Gică îl găseam sincer, patriot și dincolo de orice închipuire pe terenul de fotbal. Apoi, l-am descoperit pe Maradona. Eram copleșit de poveștile cu și despre legenda argentinianului. Cu ochii revărsându-se a încântare și obrajii roșii, oameni îmi vorbeau despre Butoiașul Atomic. Zeul Fotbalului. Apărea, inevitabil, comparația cu Pele. Făcută, desigur, pentru a înălța statuia marelui Diego. Și creștea, creștea, pân’ să n-o mai cuprinzi cu puterea imaginației. Documentarele erau puține la acea vreme. Mare noroc aveai dacă prindeai pe TVR vreo emisiune despre el. Mare noroc! Apoi, a apărut internetul. Doamne, ce putea să facă omul acela. De fapt, nu! Omul acela nu era om. Sună ciudat, dar Diego s-a născut, a luat o formă umană, iar apoi s-a transformat în D10S. Ca o paranteză, „Maradona by Kusturica” este documentarul perfect pentru a înțelege ce și cum.

Ca o altă paranteză, internetul mi l-a adus în suflet și pe Gicu Dobrin. Nu sunt cuvinte. Da, nu sunt cuvinte pentru a-l descrie pe fotbalistul Nicolae Dobrin. Păcat de anumite perioade din viața sa, pentru că cine știe cât de mare ar fi fost, dacă…

Timpul a trecut, iar Zidane începea să-mi sucească mințile. „Grațios ca o balerină” – așa cum îl caracteriza Becks, cel din urmă abia sosit la Real. Cu principii solide – vezi eliminarea din Finala Campionatului Mondial din 2006, tradusă într-o cheie greșită a violenței. Cu puține proteste față de deciziile arbitrului. Cu foarte multe execuții dintr-o altă lume și, mai ales, cu o viziune a jocului pe care, personal, am mai sesizat-o doar la Xavi. Cel mai bun francez – culmea, de origine algeriană – de până acum, din punctul meu de vedere.

Inevitabil, timpul a trecut din nou. Pe scenă zâmbea, acum, Ronaldinho. E omul care m-a făcut să redevin dreptaci, după perioada în care m-am chinuit(mi-a ieșit!) să dau cu stângul. Din motive de Hagi și Maradona. Ronaldinho din perioada sa „extraterestră” este cel mai bun fotbalist pe care l-am văzut vreodată. Indiscutabil. Cred că putea să facă absolut orice cu mingea. Sau cu alte obiecte manevrabile cu piciorul. Chiar dacă nu era cel mai arătos, omul juca și se comporta în așa fel încât n-aveai cum să nu-l vezi frumos. Un frumos al fotbalului. Of, și zâmbetul ăla atât de sincer și inocent… probabil și cei pe care îi dribla se bucurau. „Mi-a dat craci Ronaldinho, am ce să le zic nepoților!”.

Și-am ajuns în 2013. Acum, Messi e cel mai bun. Și e argentinian. Ok, hai, ca noul Papă, dar mai ales ca vechiul Maradona! Un urmaș mai demn al lui Pibe D’oro nici că se putea. N-am crezut vreodată că-mi va fi dat să văd pe cineva care să-i pună în pericol imaginea absolută a lui Maradona. Însă, Messi are de partea sa un lucru pe care ceilalți l-au pierdut pentru totdeauna… timpul. Timpul de a continua să uimească lumea, să doboare recorduri, să-și clădească legenda. Plus că joacă la Barcelona… sau Barcelona joacă prin și pentru el, că n-am înțeles încă!

P.S1: Să încerc un top ar fi necinstit și nenatural, dar ăștia-s jucătorii care mi-au plăcut de-a lungul istoriei fotbalului: Dobrin, Maradona, Hagi, Zidane, Ronaldinho, Messi.

P.S.2: Da, i-am văzut și pe Cruyff, Beckenbauer, Matthaus, Weah, Platini &co.

P.S3: Când jucam, dădeam la fel de bine prost cu ambele picioare.

P.S.4: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

Era o vreme când ne era frig și foame. Când n-aveam destul și puținul trebuia să-l împărțim, că doar eram în tranziție. Cum banii se aflau în buzunarele altora, singurul lucru care ne astâmpăra setea era… fotbalul. Și a fost o perioadă frumoasă, cea a „Regelui” Hagi. Dar, a trecut. Am rămas cu amintirea. Ne hrănim și trăim prin ea. Dar, nu e de ajuns. De fapt, amintirile nu-s niciodată de ajuns!

Acum, practic, suntem într-o prăpastie adâncă. N-avem cum urca, pentru că ne-ar trebui o soluție. Oamenii de fotbal, în schimb, vin cu un compromis. Dacă nu funcționează – și niciodată nu funcționează! – vin cu altul. Fotbalul românesc, indiferent dacă e la nivel de club ori națională, a devenit un fel de Dacie 1300 petecită ca să funcționeze d-aci pân’ la garaj(service). Un nou petic, o nouă speranță – hai, că mă ține două- trei luni!

Așa și Naționala României, că tot a jucat marți seara. Mereu schimbăm generații, mereu testăm jucători care, în maximum două meciuri legate, au ieșit în evidență.

Noi trăim din speranțe, iar ei au marele merit că ni le oferă. Dar, cam atât. Nu mă îndoiesc că n-ar vrea să meargă la Mondiale și Europene, iar acolo să-i snopească pe toți mai ceva ca domnitorii români pe turci. Dragomir și Sandu ar poza în staruri rock, dacă prin absurd, naționala s-ar așeza, prin eforturi proprii, la masa bogaților. Nu mai zic de patronii echipelor care dau jucători la Națională. Jiji, clar, s-ar urca pe mașină! Borcea, pe Everest etc.

Numai că, din păcate, n-avem valoare. O eternă luptă pentru locul doi, terminată, de cele mai multe ori, în genunchi. Pentru că de ce? – cum ar zice un ilustru cunoscător al fenomenului. Pentru că pentru a mia oară noi nu avem fotbal. O imitație. Un ceva ce seamănă, dar nu e. Ca să ai fotbal, trebuie să ai banii la vedere, investiții în terenuri și baze sportive, centre de copii și juniori. A, și ceva minor: să ai fotbaliști. Că mai sunt, pe ici, pe colo, câțiva care „știe cu mingea”, nu înseamnă că ai bază de selecție. Dacă Steaua – cea mai bună echipă românească a momentului(o spune un dinamovist!) – are preformanțe și jucători buni, nu garantează succesul naționalei. Doar printr-o simplă cooptare în prima reprezentativă a lui Chiricheș&co. nu poți bate Olanda. De fapt, echipele mari nu prea pot fi bătute, dacă nu ai valoare. Și noi nu avem. Doar câteva urme de dăruire și puțin „know-how” cu mingea, în sensul că n-o bubuim de fiecare dată. Ți-ar mai trebui și un antrenor, nu doar încă un prieten al oamenilor care decid lucrurile.

P.S1: Ce facem cu spiritul ăla național? Că din tribune răzbate, palid ce-i drept, dar e pe acolo. În teren, cam nu. Și, măcar de am avea bărbați care să facă sacrificii, fie și pe teren, pentru numele de „România” și pentru cetățenii iubitori de fotbal. Prefer să pierdem orice calificare, dacă fiecare meci s-a jucat cu iubire de țară și culori. Și cu sacrificii, cu dăruire, cu încrâncenare pozitivă, nu cu zâmbete ca la 0-4 de aseară.

P.S2: Înainte știam tricolorii pe de rost, acum parcă-i greu și cu foaia de joc în față. Mă gândesc că nu-s singurul, nu?

P.S.3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…

România e o țară atât de frumoasă, păcat că… nu e guvernată!

Nu e vina lui Giță că emanațiile pseudo-partidelor politice românești dau din coate, calcă pe cadavre și scuipă asiduu pentru a ajunge la putere, neavând, însă, nicio bază pentru a-i deține frâiele. Cu toate că, între noi fie vorba, nici Ghiță nu e modelul de cetățean european. Darwinismul din politica românească are o singură caracteristică: cine e mai vocal și mai vocal reușește. Să ne înțelegem, vocal în țară, că afară te citesc ăia în trei secunde. Șmenozelile românești și starea erectă de atoatestiutor funcționează la Ghiță, nu merg când dai de U.E. sau N.A.T.O. Ăia nu au tendința de a pune botul sau, dacă amușină bășinile de sorginte românească, o fac doar cu un scop.

Or, când nu ești condus, deși scaunele sunt ocupate, cum să aștepți ceva, orice, de la o negociere. Când, printr-o crudă ironie a sorții, ești reprezentat de niște trepăduși… nu prea poți să îți faci speranțe. Chiar dacă ai dreptate și legitimitate în cerințe. Mori cu ele-n mână!

Când nu există un avocat care să îți susțină coerent cauza, iar în locul lui se prezintă unul „cu căciula-n mână”, dus la cerșit și la pozat, cei care decid destinul Europei au exact ce le trebuie ca să spună un mare „NU!”. Că apoi jubilează, asta ține de frustrările fiecăruia.

Totuși, atitudinea absurdo-prostească a iobagilor din vârful României ne transformă, fie măcar și la nivel de imagine, în sclavi. Pe noi alea 22 sau 19 milioane de suflete. Odată ce te-ai pus în patru labe, deznodământul e ușor de ghicit. Trebuie doar să tăcem și să înghițim. Și am făcut-o ieri, o facem azi, iar de mâine suntem experți în domeniu! De poimâine devine deja o dependență, pentru că suntem plătiți pentru sclavagismul cu accente sado-maso.

P.S1: Odată curvă, mereu curvă!

P.S2: Pe cât punem pariu că majoritatea conaționalilor nu știu care-i faza cu Șenghen, apăi să-l scrie corect!

P.S.3: Sănătate cititorului şi celui care nu citeşte…